„Studenți pentru alfabetizare mediatică” (SpAM) este un nou proiect al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), finanțat prin programul Corpul European de Solidaritate, Acțiunea Proiecte de Solidaritate. Proiectul are ca scop principal combaterea fenomenului de dezinformare și a limitării libertății de exprimare în rândul tinerilor și studenților. Proiectul își propune să atingă acest obiectiv prin dezvoltarea capacității grupului țintă de a răspunde proactiv la problemele identificate în societate prin intermediul educației mediatice.
Astfel, SpAM va aduce beneficii semnificative pentru comunitate, inclusiv stimularea gândirii critice, conștientizarea impactului fenomenelor de fake news și dezinformare, precum și creșterea gradului de implicare a studenților în luarea deciziilor la nivelul universităților de proveniență și, în general, a tinerilor la nivelul societății civile.
Proiectul a fost demarat la mijlocul lunii septembrie, până la finalul anului 2023 fiind organizate, cu sprijinul organizațiilor studențești membre ANOSR, quizuri pe tema alfabetizării mediatice, după cum urmează:
3 quizuri în centrul universitar București, cu aproximativ 100 de participanți
1 quiz în centrul universitar Iași, cu aproximativ 40 de participanți
1 quiz în centrul universitar Timișoara, cu peste 90 de participanți
1 quiz în cadrul Adunării generale ANOSR, cu peste 40 de participanți.
Pe parcursul lunii ianuarie organizațiile membre ANOSR vor continua desfășurarea acestor quizuri, în urma cărora câștigătorii vor fi premiați. De asemenea, în viitor va urma organizarea unui bootcamp, în cadrul căruia 50 de studenți vor fi pregătiți pentru a deveni ambasadori ai alfabetizării mediatice, urmând să implementeze diverse acțiuni de informare și conștientizare a importanței alfabetizării mediatice, în comunitățile din care provin.
Prin educație și acțiuni concrete, ANOSR își propune să schimbe perspective și să asigure construirea unui viitor în care tinerii și studenții sunt mai informați și mai implicați în societate.
Pentru detalii și informații suplimentare, vă stăm la dispoziție:
Oana Alexandra Țînțar
Președinte ANOSR
0745 353 908 | oana@anosr.ro
***
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este federația națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană care, de peste 24 de ani, are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor și obligațiilor acestora, cât și stimularea participării lor la actul educațional și la viața socială, economică și culturală.
ANOSR reunește studenți din 19 centre universitare din întreaga țară, din 31 de universități, atingând un număr de 123 organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești.
La nivel național, ANOSR este parte a Alianței pentru o Românie Curată și membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federația este reprezentantul legitim al studenților din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizației Europene a Studenților (ESU - European Students’ Union), singura structură europeană care reprezintă studenții.