Sistemele de pază, verificate de polițiști
18.12.2021
În noaptea de 17/18 decembrie, polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea organizării sistemelor de securitate ale societăților comerciale din Arad, Pecica și Curtici.
Au fost verificate 18 obiective, dintre care 8 obiective cu pază proprie și 14 agenți de securitate.
În urma verificărilor au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.200 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza bunurilor.
Aceste activități au caracter permanent, fiind desfășurate la societățile comerciale din municipiu și județ.