Seria neagră se încheie la debutul lui Badea pe bancă: UTA - Sepsi 1-0
05.02.2022

Seria fără victorie a UTA-ei s-a încheiat la debutul lui Ionuţ Badea pe banca arădenilor. „Roş-albii" au învins-o pe Sepsi cu 1-0 după golul marcat de Miculescu în minutul 77.


Fără îndoială, eroul negativ al primei reprize a fost Karolis Laukzemis. Lituanianul a ratat două ocazii uriaşe, singur cu portarul Niczuly, trimiţând exact în acesta. Goalkeeperul covăsnenilor a intervenit bine şi la şuturile trimise de Miculescu şi Ubbink. De cealaltă parte, oaspeţii nu au trimis nici un şut pe poartă înainte de pauză, dar la chiar ultima fază a primei părţi, Erico a pierdut mingea în faţa lui Ştefănescu, care a centrat pentru Luckassen, însă olandezul a ratat incredibil din careul mic.


Începutul părţii secunde a fost destul de încrâncenat, iar ocaziile mari au lipsit în prima jumătate de oră, însă descătuşarea utiştilor a venit în minutul 77: Roger a recuperat un balon din picioarele lui Fofana, a avansat înspre careu, l-a driblat de două ori pe Ninaj şi a tras în transversală, dar mingea a sărit la Miculescu, iar golgheterul UTA-ei a înscris cu capul. Arădenii au protejat excelent avantajul şi au obţinut prima victorie după aproape patru luni de zile. În repriza secundă, au debutat în tricoul UTA-ei mijlocașul nigerian Philip Otele, care a și impresionat publicul arădean prin câteva acțiuni, și juniorul Alexandru Pătlăgică. 


Ionuț Badea a tras concluziile după victoria obținută de arădeni: „Mă bucur foarte mult pentru această victorie, nu a fost un început ci doar o trecere. Peste lucrurile bune ale lui Balint am venit cu un surplus pe care jucătorii l-au înțeles rapid. Antrenez jucători inteligenți, mă bucur de această victorie acasă după 10 meciuri. Pentru această lipsă de rezultate cineva a plătit, din păcate. Viața antrenorilor, mai ales când rămân mult într-un loc, vine cu uzură, cu situații care puteau fi gestionate mai ușor altfel. Dar, într-o suprasaturație e piatră de moară. Îi mulțumesc lui Gyuszi pentru ceea ce a făcut aici, îi urez succes. Pentru noi rămâne un moment bun, dar doar un moment bun. Pentru mine și jucători picătura chineazească e că în fotbal e doar un moment și ceea ce urmează e cel mai important lucru.  Sunt energii fantastice pe care fanii le aduc din tribune, e un lucru enorm. E presiune, dar pe noi ne-au făcut astăzi mai puternici. E și o infrastructură altfel și o altă energie față de ceea ce am fost obișnuit până acum, la echipele pe care le-am mai antrenat. Nu pot să spun mai mare sau mai mică, doar diferită. Jucând într-un stadion cu tribunele foarte aproape, publicul devine mult mai cald. Sunt convins că și ceilalți fani dau totul pentru echipele lor, noi azi am simțit în multe momente că publicul a fost mai mult decât aproape. Sunt energii care aduc prezumții pentru obiective mai mari aici, la Arad


Utiștii s-au apropiat la patru puncte de play-off după acest succes, însă ocupanta locului 6, Farul Constanța, are un meci mai puțin disputat. Marţi, de la ora 17:30, „roş-albii" joacă pe terenul campioanei CFR Cluj.


Formaţii: 


UTA: Iacob - Baravykas, Erico, Benga, Shlyakov - Batha - Miculescu (Pătlăgică 78), Ubbink, Roger, Dangubic (Medjimorec 90+1) - Laukzemis (Otele 64). Rezerve neutilizate: Balauru - Mar, Mercioiu, Hrezdac, Dima, Isac. Antrenor: Ionuț Badea


Sepsi:  Niczuly – Dimitrov, Ninaj, Mitrea, Ispas – Ashkovki (Golofca 58), E. Gonzales, Aganovic (Fofana 75) – Achahbar (N. Păun 58), Luckassen (Tudorie 75), Ștefănescu (Damașcan 88). Rezerve neutilizate: Began – A. Dumitrescu, Vaşvari, Bărbuț. Antrenor: Cristiano Bergodi