Semnarea contractului pentru Spitalul de Boli Infecțioase Adulți
10.01.2020

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a anunțat astăzi semnarea contractului de finanțare pentru construirea unui nou obiectiv medical în Arad: Spitalul de Boli Infecțioase Adulți! Contractul a fost semnat și de ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan.

„Continuăm investițiile fără precedent pentru modernizarea sistemului de sănătate publică din Arad. Secția de Boli Infecțioase Adulți va fi modernizată complet, printr-o investiție de peste 4,5 milioane de euro, din care aducem 1,8 milioane de euro din fonduri europene, iar diferența o acoperim din bugetul Consiliului Județean Arad. Acum, după semnarea contractului și de către Ministerul Dezvoltării, putem organiza procedurile pentru atribuirea proiectului tehnic și executarea lucrării. Secția se va construi în incinta actualului Spital Clinic Județean de Urgență Arad” – a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Proiectul european prin care se construiește noul obiectiv medical al Aradului este realizat în parteneriat, de județul Arad cu Centrul de îngrijire a sănătății - Hódmezővásárhely-Makó, județul Csongrad (Csongrád Megyei Egészségügyi Ellátó Központ – Hódmezővásárhely-Makó), prin Programul Interreg VA România-Ungaria.

Valoarea eligibilă totală a proiectului este de trei milioane de euro, din care județului Arad îi revin 1,8 milioane de euro.