Consiliul Județean Arad a alocat 50.000 lei pentru înlocuirea covorului PVC din holul principal și zonele intens tranzitate ale Unității de Primiri Urgențe (UPU), din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Înlocuirea linoleumului medical antibacterian și a stratului suport era necesară deoarece este o zonă tranzitată zilnic de zeci de tărgi și cărucioare rulante. Din cauza traficului intens, linoleumul medical din hol se degradează mai repede decât în zonele de tratament. Această investiție este binevenită și necesară atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical care transportă pacienții imobilizați”, a declarat dr. Radu Jipa, medic șef Unitatea Primire Urgențe.
Fondurile alocate de Consiliul Județean Arad pentru schimbarea covorului PVC sunt din bugetul propriu al instituției.
Avem în curs o investiție de extindere a Unității de Primiri Urgențe, având în vedere că zilnic aproximativ 300 de arădeni se adresează spitalului cu diferite urgențe medicale”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.