Se reiau programările pentru mamografii
26.05.2020

Lumea medicala revine treptat la normal. De ieri la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta au fost relaute programările pentru mamografii. Investigațiile se vor realiza începând cu data de 4 iunie.
În cadrul Centrului de Screening Mamar, arădencele cu vârsta între 45 și 65 de ani pot beneficia de investigații medicale gratuite pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului la sân. Populația țintă a examinărilor mamare este reprezentată de femeile care se încadrează în această categorie de vârstă (45 – 65 de ani) deoarece, cel mai mare factor în dezvoltarea unui cancer mamar este vârsta, a explicat dr. Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală.
Screening-ul mamar se efectuează pe baza unui bilet de trimitere simplu, de la medicul de familie sau de la medicul specialist. Programările se fac la numărul de telefon: 0730 11.02.01, de luni până vineri între orele 08.00 și 17.00. Centrul de Screening Mamar este situat în Arad, strada Cocorilor, nr 57.