Se lucrează pe drumul Arad - Șiria
03.02.2021
Pentru că temperaturile nu au coborât sub 0 grade Celsius, Consiliul Județean a solicitat constructorului drumului județean Arad-Horia-Șiria să continue lucrările, acolo unde este posibil în perioada iernii. În aceste zile se sapă șanțurile de pe marginea drumului, la kilometrul 9, și este realizată fundația drumului (săpătură, balast și piatră) între km 18+500-20+500.
De asemenea, Consiliul Județean a solicitat constructorului să intervină cu piatră pentru completarea și reprofilarea drumului, acolo unde porțiunile aflate în lucru sunt cele mai afectate de intemperii.
„Îi rog pe arădeni să aibă în vedere că drumul este în lucru și să ruleze cu foarte mare atenție, la limita evitării oricărui pericol. Tronsoanele de drum nu sunt închise, ca oamenii să nu ocolească zeci de kilometri dacă trebuie să ajungă mai repede la Arad, cu toate acestea recomandăm rute ocolitoare, pentru că este vorba de un șantier, cu toate neplăcerile care derivă din această situație”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.