„Se asfaltează zilnic pe Arad-Pâncota!”
08.09.2020

Pe drumul județean Arad-Șiria-Pâncota se profită de vremea bună și continuă asfaltările, într-un ritm intens. Astăzi s-a așternut covorul asfaltic pe câțiva kilometri, astfel încât obiectivul ca drumul să fie circulabil pe asfalt în această toamnă, este tot mai aproape de realitate.

„Am fost la Pâncota, la sfârșitul săptămânii, și am promis că în această toamnă se va circula pe asfalt nou, chiar dacă în condiții de șantier, de la Arad la Șiria! Lucrările avansează foarte bine, noi le monitorizăm permanent, avem o foarte bună comunicare cu constructorul și testăm zilnic calitatea asfaltului nou", a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Drumul județean Arad-Șiria-Pâncota, în lungime de 30 de kilometri, este refăcut din fundație, iar proiectul este finanțat din fonduri europene, având o valoare a contractului de 72 milioane de lei.