Schimbarea la Față a Domnului
06.08.2024

Semnificația Sărbătorii

Creștinii sărbătoresc pe 6 august Schimbarea la Față a Domnului. Evenimentul biblic este descris în Evangheliile lui Matei, Marcu și Luca și se referă la momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos și-a arătat natura divină înaintea a trei dintre ucenicii săi Petru, Iacov și Ioan, pe muntele Tabor. Pe muntele Tabor, Iisus Hristos s-a schimbat la față, hainele sale devenind strălucitoare și albe, iar fața sa a strălucit ca soarele.


Sărbători Religioase Importante din August

Schimbarea la Faţă a Domnului deschide, practic, seria de sărbători religioase importante din luna august. Este urmată de Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, şi de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe 29 august.


Tradiții și Superstiții

Notarea ei cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox simbolizează faptul că este o sărbătoare extrem de importantă și că trebuie să ne abținem de la sarcinile dificile, precum munca agricolă, spălatul hainelor, curățenie generală în casă sau frământatul pâinii. De Obrejenie, mulți creștini merg la slujbe, la biserică, și dau de pomană în memoria celor care au plecat din această lume. Prin acest obicei, se spune că li se iartă din păcate și sufletul le este mai liniștit, iar locul de veci mai încărcat de lumină.

Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscați şi gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească.


Semnele Vremii

Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, conform tradiţiei, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă.