Biblioteca Județeană ,,Alexandru D. Xenopol" Arad continuă să găzduiască importante evenimente culturale. Astfel, joi, 19 septembrie 2019, în Sala Astra, începând cu ora 17,00, va avea loc lansarea cărții de debut a sportivului de anduranță Avram Iancu, intitulată ,,Schimbarea ești tu". Avram Iancu, în vârstă de 42 de ani, este bibliotecar în oraşul Petroşani, din judeţul Hunedoara și deținătorul unor performanțe sportive, demne de remarcat. El este primul român care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, fiind echipat doar cu slip şi cască. Performanţa a fost realizată în august 2016, după 18 ore de înot. Cu un an înainte, în iunie 2015, Avram Iancu a înotat în Dunăre, din dreptul localităţii brăilene Gropeni până la Galaţi. Atunci a parcurs aproximativ 42 de kilometri în 10 ore. Cel de-al doilea record l-a stabilit în 2018, când Avram Iancu a reuşit să ajungă la Istanbul - Turcia, după ce a parcurs înot, în 60 de zile, cei 680 de kilometri, pe distanța Sulina-Istanbul. În urma acestor experiențe, temerarul sportiv a scris cartea pe care urmează să o lanseze la Arad. „Este o carte care descrie o călătorie fizică extremă, de la un punct A la un punct B. Ea redă chiar o călătorie spirituală, transformațională, dovedind că orice este posibil. Călătoria preface cartea într-un curs motivațional, pe care orice român ar trebui să-l parcurgă”, mărturisește Avram Iancu. La acest eveniment invitații sportivului vor fi : prof. univ. dr. Viorel Bitang, Cristian Mladin – sportiv și Lucia Bibarț – scriitor, gazda manifestării.