Șahiști din 19 țări la Arad Open!
15.07.2019

Iubitorii sportului minții din Arad mai au puține zile de așteptare până la startul unei noi ediții a tradiționalului turneu internațional Arad Open, ajuns la „fila” cu numărul XII.

Șase mari maeștri sunt înscriși la ediția din acest an, programată între 24-31 iulie, în frunte cu grecul Dimitrios Mastrovasilis (elo 2589). Pe această listă scurtă și valoroasă se mai află numele românilor Andrei Istrățescu, Vladislav Nevednichy și Vlad Jianu, moldoveanul Dmitry Svetushkin și maghiarul Attila Czebe. Dintre șahiștii legitimați la Arad, cel mai bine cotat este Alexandru David (Șah Club Vados), cu un elo de 2428. 
Până în prezent s-au înscris la Arad Open un număr de 214 șahiști, din 19 țări - chiar și sportivi ce reprezintă Taipei sau Africa de Sud -, însă înscrierile continuă până în ziua primei runde.
„Am reușit să creștem de la an la an, atât ca număr de participanți, cât și ca valoare a acestora. Arad Open este un proiect pe care încercăm să-l dezvoltăm împreună cu autoritățile, la care au aderat și alți parteneri locali, cărora le mulțumim. Este cel mai mare turneu de tip open din România la care sunt așteptați și în acest an peste 600 de jucători, iubitori ai sportului minții din România și din multe alte țări. Dintre aceștia, peste 35 de jucători dețin titluri internaționale. Concursul este deschis publicului larg, astfel că vă îndemnăm cu mare plăcere să-i treceți pragul și să vă bucurați de sportul minții”, afirmă Alin Câmpeanu, preşedintele Şah Club Vados Arad, despre concursul ce va avea loc la Hotel Continental Forum și care este organizat sub patronajul Federației Române de Șah și a Federației Internaționale de Sah (FIDE).

Festivalul Internaţional de Şah Arad 2019 cuprinde următoarele turnee: Arad Open (24-31 iulie), Open Amatori (26-30 iulie) şi Open Copii U8 și U10 (25-29 iulie).

Sponsorii ediției din acest an sunt Centrul Municipal de Cultură Arad și Fundația Alber, iar parteneri: Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Magazinuldesah.ro, Icetech, ChessCoders și Camera de Comerț și Industrie Arad.