Mai multe locuințe din Cartierul Verde au fost făcute scrum, iar un bărbat de 50 de ani a suferit arsuri pe faţă şi mâini, după un incendiu provocat de explozia unei butelii exterioare de gaz. Incendiul a avut loc noaptea trecută, la puţin timp după miezul nopţii. A fost mobilizare de forţe a pompierilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad. S-a intervenit cu un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Arad, unul SMURD Terapie Intensivă Mobilă, SMURD PA de la Vladimirescu, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare mică, o autospecială cu scară mobilă S42, una de căutare și salvare, o autospecială APIC cu 2 ofițeri și 20 de subofițeri, o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Ineu, împreună cu 4 subofițeri, un echipaj de stingere cu apă și spumă din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Livada, împreună cu 20 de voluntari. Ardea una dintre locuinşe, în momentul în care au ajuns echipele de salvatori. Deoarece locuinţele au acoperiş comun, incendiul s-a extins şi la vecini. A fost rănit un bărbat de 50 de ani. El a suferit arsuri la mâini şi faţă şi a fost transportat la spital. Cauza incendiului este în curs de stabilire.