S-a reluat activitatea cabinetelor din ambulatoriu
20.05.2020

La nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad s-a reluat activitatea cabinetelor de specialitate din Ambulatoriul Integrat. Programările pentru consultații se realizează prin telefon, la unul dintre numerele: 0357/40.72.00 sau 0257/ 22.00.00, interior 175.
”Arădenii care se adresează cabinetelor din ambulatoriu, în urma programării telefonice, trebuie să știe că înainte să ajungă în cabinetul medicului vor trece prin triaj epidemiologic. Accesul pacienților în zonele de triaj și mai apoi în cabinetele de specialitate se va realiza cu respectarea distanței de minimum doi metri, unul de celălalt, dar și cu respectarea timpului de dezinfecție a suprafețelor, respectiv de aerisire a cabinetului. Aceste măsuri sunt necesare pentru a diminua riscul unei eventuale îmbolnăviri cu COVID-19. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a declarat dr. Mircea Onel, director medical SCJU Arad.
Persoanele care au nevoie de un consult la una dintre specialitățile: Oncologie, Dermato-venerologie, ORL sau Oftalmologie se vor prezenta pentru triaj, în curtea clădirii din strada Tudor Vladimirescu, iar de acolo vor fi îndrumate spre cabinetul pentru care au programare.
Cabinetele din ambulatoriu, care inițial funcționau în clădirea din Piața Mihai Viteazu (fostul Spital Municipal): Chirurgie Generală II, Urologie, Nefrologie – funcționează în clădirea principală a spitalului din strada Andrenyi Karoly.
Pacienții care au nevoie de consult, la unul dintre cabinetele din incinta clădirii principale a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad se vor prezenta pentru triaj, la intrarea din strada Andrenyi Karoly.
La triaj, pacientul va intra echipat cu mască de protecție – în cazul în care nu are, va primi de la personalul medical. Aici i se va completa un chestionar COVID-19 și i se va verifica temperatura.
La ora programării, pacientul, echipat cu mască de protecție, se va îndrepta înspre cabinetul de specialitate. Pacienții care au nevoie de însoțitor se vor prezenta cu unul singur, care va trece, de asemenea, prin procedura de triaj.