Rusu aduce prima victorie acasă în Liga 1: UTA - Chindia Târgovişte 1-0
24.10.2020

UTA a obţinut prima victorie pe teren propriu în acest sezon, 1-0 contra Chindiei Târgovişte, prin golul marcat de Denis Rusu.


După un început echilibrat de meci, fără ocazii, UTA a fost echipa mai ofensivă în finalul primei reprize. Bustea şi Rusu l-au testat pe Aioani cu lovituri de cap la faze fixe, iar Tescan a tras pe lângă din poziţie bună.


Denis Rusu a marcat la prima şansă importantă a reprizei secunde, cu un şut la colţul lung, după o fază lucrată de Roşu, Roumpoulakou şi Ciprian Rus. Târgoviştenii puteau egala la execuţia din afara careului a lui Dinu, dar Iacob a intervenit excelent. La o nouă centrare a lui Simo, Bustea a trimis cu capul spre poartă, dar Aioani a respins în corner.


Oaspeţii au căutat în zadar egalarea până la final, utiştii s-au apărat bine şi au pus la păstrare trei puncte importante.


În următoarea etapă, arădenii evoluează în deplasare contra lui FC Botoşani. Partida va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00.


FOTO: Claudia Carp