COMUNICAT IPJ:
Minora a cărei dispariție a fost mediatizată ieri a fost depistată ieri de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu colegii de la investigații criminale din cadrul IPJ Dolj pe raza municipiului Craiova (jud. Dolj).
Din declarațiile acesteia nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind predată familiei.
În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care minora a plecat de la domiciliu, cât și persoanele cu care s-a deplasat până în localitatea unde a fost depistată.
Mulțumim pentru sprijin!
ȘTIREA INIȚIALĂ: ROXANA OLARIU, adolescenta în vârstă de 15 ani, dată dispărută ieri de către familie, a fost găsită la sute de kilometri distanță de casă!
Aceasta se află acum la secția de poliție Craiova. Vestea găsirii ei, a venit de la mama sa, care a postat un mesaj pe o rețea de socializare:
„A fost găsită, Roxana, este la secția de poliție Craiova. Vă mulțumim că a-ți fost alături de familia noastră!”