UTA a încheiat Grupa B a Cupei României pe primul loc, după succesul cu 3-0 de pe terenul lui CS Mioveni, obţinut prin golurile marcate de Paul Anton, Erion Hoxhallari și Claudiu Keșeru. Aşadar, „roș-albii” revin după 28 de ani în sferturile competiției, unde îi așteaptă un meci pe teren propriu cu FC U Craiova.
Arădenii au deschis scorul în minutul 12, când Paul Anton a centrat din partea dreaptă, iar mingea a fost deviată ușor de Șerbănică și l-a păcălit pe Sima, intrând în poartă la colțul lung. Elevii lui Laszlo Balint au dominat copios prima repriză și au mai ratat o ocazie importantă prin Șteau, care a trimis peste poartă cu latul din centrul careului. Gazdele au avut o singură oportunitate înainte de pauză, irosită de fostul utist Liviu Antal, a cărui lovitură de cap a trecut peste.
Și al doilea gol al UTA-ei a plecat tot din piciorul lui Paul Anton. În minutul 52, mijlocașul a centrat excelent în careu dintr-o lovitură liberă, iar Erion Hoxhallari a înscris cu o lovitură de cap. Claudiu Keșeru a mărit avantajul arădenilor în minutul 64: Otele a centrat în careu, Sima a respins mingea în centru, iar experimentatul atacant a înscris la prima atingere după intrarea pe teren. Jucătorii „Bătrânei Doamne” au continuat să domine partida până la final, dar fără să înscrie, iar fluierul final al „centralului” Andrei Antonie a consemnat scorul de 0-3.
„E o victorie foarte importantă pentru noi din două puncte de vedere, pe care le-am subliniat și înainte de meci băieților. E o victorie care ne asigură calificarea, dar mai presus de asta jocul și maniera în care am obținut această victorie ne aduce plusul de încredere de care aveam nevoie pentru acest final de an 2022, unul deloc ușor pentru noi, peste trei zile mergem la Cluj pentru un meci care este ca o adevărată finală pentru noi. Pe de altă parte, ne bucură reacția grupului după meciul cu un rezultat care nu ne face deloc cinste, din etapa trecută pe propriul stadion împotriva celor de la Sepsi. Am spus și atunci, se întâmplă astfel de momente în fotbal, dar e foarte important cum reacționăm” a declarat Laszlo Balint la finalul întâlnirii de pe stadionul „Orășenesc”.
Pentru „roş-albi” urmează un nou meci în deplasare, duminică, de la ora 14:30, contra Universității Cluj în Superligă.
Formații:
Mioveni: Sima – Ene, D. Toma (Burlacu 68), Burnea – Oancea, Lixandru, Panait, Vl. Pop (Coșereanu 53), Șerbănică (Militaru 86) – Antal (Gutea 86), Krasniqi (Kabananga 68). Rezerve neutilizate: A. Bucur – Căprescu, Rădescu. Antrenor: Marius Stoica
UTA: Balauru – Vukcevic, Benga, Hoxhallari, Dobrescu – Batha (F. Matei 73), Anton (Cascini 63) – Șteau, Ubbink (Jobello 73), Otele (Godwin 78) – Postolachi (Keșeru 63). Rezerve neutilizate: Mociu – Maxim, Bota, Stahl. Antrenor: Laszlo Balint
Arbitri: Andrei Antonie – Radu Ghinguleac (ambii din București) – Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Bogdan Dumitrache (București).
Camera VAR: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) și Alexandru Vodă (Alba-Iulia).
Observatori FRF: Alexandru Deaconu și Mihai Andrieș (ambii din București).
FOTO: CS Mioveni (facebook)