Riscul improvizaţiilor
09.01.2020

Arădenii continuă să îşi improvizeze instalații electrice în casă, fără să ţină cont de recomandările pompierilor. Şi nu de puţine ori se ajunge la incendii. Detașamentul de Pompieri Arad a fost solicitat la un incendiu la o anexă a unei case.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, una de descarcerare ușoară și cea SMURD. În momentul sosirii echipajelor de intervenție, ardea acoperișul anexei, iat focul se propagase şi la acoperișul casei vecine. După jumătate de oră de intervenție, incendiul a fost izolat si limitat fără a se extinde.A ars, însă mare parte a acoperișului anexei si mai multe bunuri. Din fericire au fost salvate cele două case și nu au existat victime.

Pompierii reiau recomandările pentru sezonul rece de a renunţa la improvizaţii, fie că sunt făcute la sistemele de încălzire, la instalaţiile de gaze sau cele electrice, care pot provoca explozii, incendii, intoxicări cu monoxid de carbon. De asemenea pompierii mai recomandă verificarea periodică, cu personal autorizat, a instalaţiilor electrice, instalaţiilor de alimentare cu gaze şi instalaţiilor de încălzire centrală.