Reţeaua Solidarităţii: zeci de arădeni au primit alimente de bază
26.03.2020

Primii arădeni au beneficiat de sprijinul Reţelei Solidarităţii. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a fost astăzi la 30 de familii care au apelat la ajutor. „Reţeaua Solidarităţii este o asociere între autorităţile locale, organizaţiile non-guvernamentale şi cetăţeni. Cum funcţionează? Avem disponibile numerele de telefon 0787806562 (municipiu) şi 0257983 (judeţ) unde ne puteţi semnala persoanele vulnerabile sau aflate în izolare, care au nevoie de ajutor. Echipele de voluntari le vor cumpăra şi le vor duce pachete cu alimente de bază, după o scurtă anchetă socială. Este important să fim alături de cei în vârstă care sunt acasă şi nu au sprijin din partea familiei, de persoanele vulnerabile! Fac un apel la voluntari să facă donaţii pentru ei sau pentru asociaţiile care adună fonduri pentru spitale. De asemenea, fac apel la voluntari care vor să ajute Reţeaua Solidarităţii, să ne ajute în distribuirea ajutoarelor. Cei interesaţi pot apela numerele de telefon menţionate”, a declarat Sergiu Bîlcea.