În primul meci oficial din 2023, UTA a remizat pe „Ion Oblemenco” cu FC U Craiova, scor 1-1. Baeten a marcat pentru gazde în prima repriză, după o fază pornită de la un posibil offside, iar Postolachi a egalat în repriza secundă în urma unei combinații cu Ubbink. Arădenii au fost fără îndoială echipa mai bună în meciul de la Craiova, însă au fost nevoiți să se mulțumească cu o remiză.
Gazdele au avut prima ocazie mare a partidei, în minutul 20. Bahassa l-a depășit în viteză pe Vukcevic și a centrat în careu pentru Asamoah, togolezul a tras la poartă, dar Hoxhallari a reușit să respingă in extremis în corner. Două minute mai târziu, „alb-albaștrii” au deschis scorul: Chițu a primit mingea în partea stângă, într-o poziție suspectă de offside, a avansat și i-a trimis în careu lui Bauza, argentinianul l-a lobat pe Iacob, iar Baeten a înscris simplu din gura porții. Sistemul VAR nu a funcționat din motive tehnice, așadar faza nu a putut fi verificată și golul a fost validat. UTA a preluat controlul disputei după golul primit și a avut prima oportunitate în minutul 26, când Ubbink a centrat dintr-o lovitură liberă de la distanță, iar Cascini a trimis puțin peste poartă cu capul. Arădenii au ratat şi ultima ocazie a reprizei, în minutul 37: după o fază lucrată de Vukcevic, Stahl și Pop, mingea a ajuns la marginea careului la Keșeru, atacantul UTA-ei a tras la poartă, dar Gurău a respins în corner și craiovenii au intrat cu avantaj minim la vestiare.
Dominarea teritorială a „roș-albilor” a continuat și în repriza a doua, dar ocazia a venit la poarta lui Iacob. Bahassa l-a depășit pe Vukcevic și a centrat în careu, utiștii au respins până la Baeten, iar șutul belgianului a fost respins de Benga. În minutul 63, Cascini a fost faultat la 20 de metri, iar Keșeru a executat lovitura liberă rezultată, însă a trimis puțin deasupra porții. Cinci minute mai târziu, arădenii au irosit o nouă șansă, tot dintr-o fază fixă. Pop a centrat din corner, iar Milosevic a trimis în bară, mingea fiind respinsă apoi din fața porții de Duarte. Golul plutea în aer la poarta lui Gurău și a sosit în minutul 72. După un un-doi cu Ubbink, Postolachi a scăpat singur cu portarul advers și a finalizat simplu, pe lângă acesta. În ultimele 20 de minute, cele două formații nu au mai creat mare lucru și fluierul final al lui Szabolcs Kovacs a consemnat rezultatul final, 1-1.
Sâmbătă, de la ora 14:30, arădenii vor juca prima partidă pe teren propriu a anului, contra „lanternei roșii” CS Mioveni.
Formații:
FC U Craiova: Gurău – Negru, Paramatti, Duarte, Huyghebaert – D. Albu, Asamoah – Baeten, Bauza, Bahassa (Mascarenhas 87) – Chiţu (G. Ganea 73). Rezerve neutilizate: R. Popa - Blănuță, Blidar, R. Grigore, Ibrahim, Van Durmen, Zanfir. Antrenor: Nicolo Napoli
UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Hoxhallari, Dobrescu (Chindriș 46) – Batha, Cascini (Anton 65) – R. Pop (Șteau 85), Ubbink, Stahl (Postolachi 57) – Keșeru (Milosevic 65). Rezerve neutilizate: Mociu - R. Benzar, Erico. Antrenor: Laszlo Balint
Arbitri: Szabolcs Kovacs – Ciprian Danșa (ambii din Carei - Satu Mare), Mircea Orbuleț (București). Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești).
Observator FRF: Nicolae Marodin (București)
Observator LPF: Viorel Ilinca (Pitești).