UTA revine cu un punct de la Sfântu Gheorghe după remiza, scor 0-0, cu Sepsi, în cadrul etapei 4 din Superligă. Deși nu au reușit să învingă, arădenii au avut o prestație mult îmbunătățită față de meciul cu FC Voluntari și au ratat numeroase ocazii prin Postolachi, Jobello sau Hoxhallari. În ultimele 15 minute ale meciului, utiștii au jucat în inferioritate numerică după eliminarea lui Dobrescu, dar gazdele nu au reușit să profite.
Ilie Poenaru a făcut mai multe modificări importante în primul 11 față de meciul cu FC Voluntari: Miculescu (plecat la FCSB), Ubbink, Erico (accidentați), Hoxhallari și Keșeru au fost înlocuiți de Șteau, F. Matei, Chindriș, Dobrescu și Postolachi, iar doi dintre fotbaliștii titularizați au fost aproape să combine pentru un gol al UTA-ei chiar în minutul 1. Șteau a pătruns în partea dreaptă și l-a găsit pe Postolachi la marginea careului, atacantul din Republica Moldova a tras pe jos, dar Niczuly a intervenit excelent. Sepsi a avut prima ocazie în minutul 12, când Vukcevic a deviat în corner șutul periculos trimis de Dumitrescu. Până la pauză, covăsnenii au avut o posesie mai bună și numeroase faze fixe, însă nu au avut vreo altă oportunitate importantă la poarta lui Iacob. În prelungirile primei părţi, Sepsi a cerut penalty la un duel în careu între Batha și Tudorie, dar în urma verificării fazei de către VAR, „centralul” Vidican nu a acordat lovitura de la 11 metri.
Și partea secundă a debutat tot cu o mare ocazie a lui Postolachi: Cascini a centrat de la 35 de metri lateral dreapta, iar fostul atacant de la PSG a trimis cu capul, din plonjon, însă exact pe direcția lui Niczuly. Aflat la debutul în Superligă, Wesley Jobello a avut trei acțiuni promițătoare în primele sale minute pe teren, iar ultima dintre ele a fost finalizată cu un șut puternic din careu, însă peste poarta lui Sepsi. Arădenii au avut o nouă mare ocazie în minutul 73: Batha a centrat din corner pentru conaționalul Hoxhallari, însă lovitura de cap a acestuia a fost respinsă de pe linia porții de Golofca. În minutul 79, într-un moment bun pentru UTA, în care arădenii dominau partida, Dobrescu a primit al doilea cartonaș galben pentru un fault comis asupra lui Golofca și și-a lăsat echipa în 10. Sepsi a preluat controlul jocului în superioritate numerică și a avut o situație bună în minutul 87 prin Bărbuț, care a tras de la marginea careului, puțin peste poarta lui Iacob. Până la urmă, trupa pregătită de Bergodi nu a reușit să profite de omul în plus și meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0.
Ilie Poenaru a reacționat la finalul meciului: „În contextul a ceea ce s-a întâmplat, trebuie să spunem că suntem mulțumiți, pentru că am jucat în 10 oameni destul timp. Benga a avut probleme medicale și a trebuit să îl schimbăm. După ce Dobrescu primește al doilea galben, cred eu cu destulă ușurință, dar vom vedea ce vor spune cei care analizează, a trebuit să modificăm puțin cam toată strategia pe care ne-o făcusem. Dacă stăm puțin să analizăm și ocaziile avute, poate meritam puțin mai mult decât un egal, dar este important că nu am pierdut, e un punct de plecare. Din punct de vedere moral și în conjunctura dată, cu ceea ce s-a întâmplat, cu ratările pe care le-am avut, până la urmă este un punct muncit, câștigat, și este bine.”
În următoarea rundă, arădenii vor juca pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 19:00, împotriva Universității Cluj.
Formații:
Sepsi: Niczuly – Dimitrov, D. Ciobotariu, Ninaj, A. Dumitrescu (Ispas 84) – J. Rodriguez (Aganovic 55), Păun – I. Gheorghe (Golofca 65), C. Matei, Damașcan (Bărbuț 65) – Tudorie (Rondon 65). Rezerve neutilizate: Began – Bălașa, Mitrea, Rența. Antrenor: Cristiano Bergodi
UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, A. Chindriș, Benga (Hoxhallari 56), Dobrescu– Batha, Cascini – Steau (Isac 65), Fl. Matei (Stahl 65), Otele (Jobello 56) – Postolachi (Keșeru 64). Rezerve neutilizate: Balauru – Negoescu, Ademi, Maxim. Antrenor: Ilie Poenaru
Arbitri: Rareș Vidican (Satu Mare) – Alexandru Cerei (Cluj Napoca) și Adrian Vornicu (Iași). Rezervă: Mariana Cristina Trandafir (București)
Camera VAR: Horațiu Feșnic (Cluj Napoca) și Alexandru Vodă (Alba Iulia).