UTA nu a reușit să o învingă pe Dinamo nici la a treia încercare din acest sezon. Arădenii și „câinii roșii” au remizat, 1-1, în capitală, în ultima etapă a play-out-ului, după un meci tern, lipsit de ocazii. Cardoso a marcat primul pentru UTA înainte de pauză, iar Irobiso a egalat situația în partea secundă.
Lipsa mizei pentru cele două formații s-a văzut în prima jumătate de oră, când ocaziile mari au lipsit cu desăvârșire. Dinamoviștii au încercat mai multe șuturi de la distanță, prin Irobiso, Ivanovski sau Torje, însă nu i-au pus cu adevărat probleme lui Balauru, în timp ce arădenii au fost periculoși doar la lovitura de cap a lui Otele, care s-a dus paralel cu poarta gazdelor. În minutul 39, Cardoso a reușit să deschidă scorul: jucătorul UTA-ei a recuperat un balon la 40 de metri de poartă după o pasă greșită a lui Torje, a pătruns nestingherit până în careu, unde l-a depășit pe Aloe și a trimis balonul în plasă printre picioarele portarului Eșanu, ieșit în întâmpinare.
Şi partea secundă a fost una „de vacanță”, în special din punctul de vedere al arădenilor. Dinamo a avut prima ocazie a reprizei, în minutul 60, când Torje a fost lansat în stânga de Irobiso și a centrat în careu pentru Crețu, însă acesta nu a ajuns la balon. „Câinii roșii” au egalat în minutul 84: Bordușanu a centrat din dreapta pentru Irobiso, iar nigerianul, complet liber în careul UTA-ei, l-a învins pe Balauru cu un șut din 13 metri. Prima ocazie mare a UTA-ei din repriza a doua a sosit abia în prelungiri, când Eșanu a respins în lateral șutul trimis de Batha din afara careului. Dinamo a trecut și ea pe lângă golul victoriei la ultima fază: Mihaiu a scăpat singur cu Balauru, dar șutul său a ratat spațiul porții. Scor final 1-1 și arădenii încheie sezonul pe locul 11, poziție dezamăgitoare având în vedere obiectivele setate pe parcursul stagiunii.
La finalul întâlnirii, Ionuț Badea a discutat despre joc, dar și despre viitorul său pe banca UTA-ei: „Cred că a fost un meci frumos, neașteptat până la urmă în condițiile unei lipse de motivație aferentă unui final de campionat unde nu a existat presiune pentru noi și pentru adversari astăzi. Nu aș spune că cele două echipe s-au autodepășit, dar au făcut un meci bun și pentru noi a fost o linie continuă în acest sens, mă bucur că am reușit să avem aceeași consistență și chiar am fost aproape să câștigăm.
De când am venit, discuția a fost legată de un contract până la finalul acestui campionat, după care urmează să discutăm. Există acum o posibilitate ca altcineva să vină în conducere, să se preia pachetul majoritar de acțiuni de către altcineva și nu știu ce se va întâmpla din acest punct de vedere. Dar, în momentul de față pot să confirm că relația mea este excelentă cu patronul Alexandru Meszar, cu oamenii din jurul echipei, cu toată lumea implicată în ordinul de conducere sau nu numai. Evident că îmi doresc să continui, e munca mea aici, munca noastră, am demonstrat ce pot, ca și competență, dar și ca om, și nu am nici un regret în acest sens. Vreau să continui și rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare.”
Formații:
Dinamo: Eșanu – De Moura, Aloe, Patriche, Radu – G. Crețu (Bordușanu), Răuță (C. Matei 70), Ivanov (J. Rodriguez 63), Torje (Mihaiu 63) – Irobiso, Ivanovski (Morar 46). Rezerve neutilizate: Figueiredo – Carp, Buleică, Bani. Antrenor: Dusan Uhrin jr.
UTA: Balauru – Vukcevic (Baravykas 70), Erico, Dima, Shlyakov – Ubbink (Isac 63), Batha, Vorobjovas (Fl. Matei 70) – Miculescu, Cardoso (Dangubic 76), Otele (R. Pop 63). Rezerve neutilizate: Al. Roșca – Iurasciuc, Pătlăgică, Laukzemis. Antrenor: Ionuț Badea
Arbitri: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș) – Romică Bîrdeș (Pitești – Argeș), Nicușor Marin (Suseni – Argeș). Rezervă: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea)
FOTO: Digi Sport