UTA şi FC Botoşani au remizat, 0-0, pe Arena "Francisc Neuman" în etapa 19 din Liga 1. Rezultatul este echitabil, la finalul unui meci echilibrat, în care ambele formații au trecut de câteva ori pe lângă deschiderea scorului. Arădenii au fost susținuți de aproximativ 5500 de suporteri, partida de astăzi fiind ultima pe care UTA a disputat-o pe teren propriu în acest an.
Prima fază periculoasă a meciului a aparţinut oaspeţilor: Florescu a tras de la 17 metri, balonul a fost deviat de Medjimorec, dar Iacob a reuşit să prindă. Un minut mai târziu, şi UTA a fost aproape de gol: Ubbink a executat scurt o lovitură liberă până la Shlyakov, rusul a tras puternic de la 30 de metri, iar Pap a reuşit să respingă in extremis în corner. Botoşaniul putea deschide scorul tot în urma unei lovituri libere, dar şutul lui Florescu a fost respins de Iacob de sub bară. Ultimele ocazii din prima repriză le-au aparţinut tot moldovenilor, însă Tîrcoveanu şi Fili au tras pe lângă din poziţii bune şi la pauză s-a intrat cu scor alb.
După 20 de minute echilibrate, oaspeţii au avut primele ocazii din repriza secundă: Tîrcoveanu a interceptat o pasă greşită a lui Medjimorec, i-a pasat lui Ongenda, dar şutul francezului a fost respins de Iacob. După trei minute, portarul UTA-ei, aflat la colţul terenului, a degajat greşit până la Papa, albanezul a tras de la distanţă, însă pe lângă poartă. Singura ocazie mare a arădenilor din repriza secundă i-a aparţinut fundaşului Vukcevic, în minutul 78, dar şutul său a fost blocat de portarul Pap. Ultimul sfert de oră a fost extrem de fragmentat, iar fluierul final al lui Marcel Bîrsan a consfinţit remiza, 0-0.
Laszlo Balint a tras concluziile la finalul disputei: „Un meci încrâncenat, iar rezultatul final e conform cu ce a fost pe teren. Chiar dacă nu au fost ocazii multe de ambele părți, nicio echipă nu merita să câștige acest joc, sau, mai corect spus, nu merita să piardă. Un punct câștigat de ambele echipe, FC Botoșani e un adversar foarte incomod, cu forță, care ocupă acea poziție meritat în clasament, e clar că încercăm să rămânem cu lucrurile pozitive din acest meci. Suntem conștienți cu toții că suntem într-un moment greu, ne lipsește victoria, golurile, astăzi a fost foarte greu să practicăm un joc eficient pe atac, în care să avem posesie pozitivă, să aplicăm ceea ce antrenăm pentru că ne-a împiedicat foarte mult starea gazonului. Am încercat să ne adaptăm cât de bine, de acum trebuie să tragem repede concluziile, bune și mai puțin bune, din acest meci și să ne focusăm rapid pe următorul, timpul e foarte scurt și trebuie să ne canalizăm energiile pentru Craiova.”
"Roş-albii" rămân pe locul 9 după acest egal, la trei puncte sub linia play-off-ului. În următoarea etapă, arădenii joacă pe terenul Universităţii Craiova, marţi, 14 decembrie, de la ora 20:30.