UTA a remizat în deplasare cu FC Hermannstadt, scor 0-0, în etapa a 26-a din Superligă. Disputa a fost extrem de echilibrată, „roș-albii” având ocaziile mai importante, însă toate fazele periculoase s-au încheiat cu intervenții ale portarului Letica. Partida s-a disputat într-o atmosferă superbă, cu aproximativ 1000 de arădeni în tribunele noului stadion din Sibiu.
Singurele oportunități importante din prima repriză au aparţinut UTA-ei, chiar în primele 10 minute ale meciului. Mai întâi, Rareș Pop a driblat doi adversari în partea stângă și i-a centrat lui Milosevic, dar șutul muntenegreanului a fost prins în doi timpi de Letica. Mai apoi, juniorul utist l-a depășit pe Butean și a tras la poartă cu exteriorul, însă din nou goalkeeperul gazdelor a fost la post.
Sibienii au preluat inițiativa, însă au avut o singură fază remarcabilă la poarta arădenilor în prima parte: un gol anulat corect pentru un offside în care se afla fundașul Ene. Așadar, la pauză s-a intrat cu scor alb, 0-0.
Și mitanul secund a început în aceeași notă, una a echilibrului, în care fazele de poartă au lipsit cu desăvârșire. Prima ocazie a sosit abia în minutul 71, la poarta lui Letica. Mingea a avansat pe traseul Pop - Postolachi - Otele, nigerianul a intrat în careu și i-a pasat lui Ubbink, mijlocașul a driblat un adversar și a tras la poartă din 6 metri, însă goalkeeperul advers a respins din nou. În minutul 84, sibienii au irosit și ei o oportunitate prin Petrescu, care a primit mingea la marginea careului și a tras cu latul puțin pe lângă poarta lui Balauru. Gazdele au ratat din nou deschiderea scorului trei minute mai târziu, când șutul fostului utist Oroian a fost blocat excelent de Chindriș. La poarta cealaltă, Willie Barbosa a trimis un șut de la marginea careului, respins în corner de Letica, iar aceea a fost ultima fază importantă a meciului, încheiat cu scor alb, 0-0.
„Un rezultat care nu neapărat mă mulțumește, am venit aici cu intenția, până la urmă și declarată, de a câștiga jocul. Însă, trebuie să ținem cont de faptul că am jucat împotriva unei echipe foarte bune, o echipă care prin ceea ce a arătat în acest sezon și prin punctele câștigate pe teren în acest sezon a demonstrat că merită cel puțin să se lupte pentru primele șase poziții și eu cred că am arătat în multe momente că putem să fim cel puțin la nivelul lor, dacă nu chiar peste nivelul lor. Am avut șanse importante de a marca, în debutul jocului cel puțin. Am început destul de bine jocul, am avut două situații, prin Milosevic și Rareș Pop, după care am pierdut puțin din tempoul partidei și gazdele au preluat așa, pe alocuri, controlul jocului, dar fără mari situații de a marca, le-am și spus la pauză băieților că nu am fost mulțumit de nivelul la care am jucat în prima repriză. A doua repriză a fost ceva mai bună, am avut și noi ocazii, două chiar foarte mari prin Ubbink și prin Willie, au avut și gazdele două oportunități. Deci, una peste alta, dacă stăm așa să privim pe ansamblu putem spune că este un rezultat echitabil. Dar, e clar că ne doream mai mult, însă știm și că pentru a obține mai mult în duelurile cu astfel de echipe, echipe bune, echipe care au câștigat multe puncte în acest sezon, trebuie să fim la cel mai bun nivel al nostru.” a declarat tehnicianul UTA-ei, Laszlo Balint.
Vineri, de la ora 20:30, „roș-albii” joacă din nou pe Arena „Francisc Neuman”, împotriva actualului lider din Superligă, Farul Constanța.
Formații:
Hermannstadt: Letica – Butean, Antoche, Ene, Opruț – Mino – Balaure (Bărbuț 62), Biceanu (P. Petrescu 62), Limaj (Buhăcianu 81), C. Popescu (Oroian 75) – D. Paraschiv. Rezerve neutilizate: Muțiu – Medina, Issah, D. Iancu, Babic. Antrenor: Marius Măldărășanu
UTA: Balauru – Benzar, Chindriș, Benga, Abeid – Batha, Anton (Cascini 74) – Roger jr (Otele 63), Ubbink (Willie 74), R. Pop – Milosevic (Postolachi 63). Rezerve neutilizate: Mociu – Dobrescu, Vukcevic, Hoxhallari, Pașcalău. Antrenor: Laszlo Balint
Arbitru: George Găman (Craiova) – Sebastian Gheorghe (Suceava), Adrian Vornicu (Iași). Rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei).
Camera VAR: Rareș Vidican (Satu Mare) și Romică Bârdeș (Pitești).
Observator FRF: Octavian Șovre (Satu Mare).
Observator LPF: Viorel Ilinca (Pitești).