Recrutare rezerviști voluntari în MApN
01.08.2019
Ministerul
Apărării Naționale organizează, între 1 și 23 august, o
campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să
îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar
în Armata României.
Pentru anul 2019 sunt disponibile peste 1.300 de locuri de rezervişti voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), în unităţi militare din 20 de judeţe din ţară.
Procesul de recrutare şi
selecţie se desfăşoară în baza Legii nr. 270/2015 privind
Statutul rezerviştilor voluntari şi a Ordinului ministrului
apărării naţionale nr. M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015.
Pentru
înscriere, cetăţenii se pot prezenta atât la sediul centrului
militar zonal/judeţean sau de sector pe a cărui rază de
responsabilitate îşi au domiciliul, cât şi la oricare alt centru
militar zonal/judeţean sau de sector, în situaţia în care locul
de muncă sau reşedinţa temporară diferă de localitatea de
domiciliu.
La prezentarea la centrul militar,
persoanele vor fi informate cu privire la etapele pe care le
presupune procesul de recrutare şi selecţie, respectiv unitatea
militară în care urmează să susţină probele de selecţie,
unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea
medicală și unitatea militară/centrul de instruire în care se va
executa programul de instruire iniţială, în cazul candidaţilor
proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară.
De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor
fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte
exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către arme/servicii
şi specialităţi militare pentru care aceştia prezintă abilităţi
şi aptitudini.
Pentru judeţul
Arad sunt disponibile 21 de locuri(gradaţi
şi soldaţi
rezervişti voluntari) iar înscrierile se fac la sediul Centrului
militar judeţean Arad, cu sediul în municipiul Arad, str.Lucian
Blaga nr.4, telefon 0257 281693, 0257 281694.
Program de lucru cu publicul: zilnic 8.30-16.30
miercuri 10.30-18.30