Rapid - UTA se va juca sâmbătă, 20 august, de la ora 21:30!
12.08.2022

Meciul de pe stadionul Giuleşti dintre Rapid şi UTA, din cadrul etapei a şasea din Superligă, se va disputa sâmbătă, 20 august, de la ora 21:30, conform site-ului oficial al LPF.

Partida se anunţă una dificilă pentru arădeni, având în vedere parcursul excelent al echipei antrenate de Adrian Mutu, care se află în acest moment pe locul 2, cu 9 puncte, la egalitate cu liderul CFR Cluj. Până la meciul direct, UTA şi Rapid vor juca mâine în cadrul etapei a cincea: arădenii întâlnesc Universitatea Cluj pe teren propriu de la ora 19, iar giuleştenii joacă la Ploieşti contra Petrolului, de la ora 21:45.  

Cele două formaţii s-au întâlnit de trei ori în stagiunea precedentă: ambele partide din sezonul regulat s-au încheiat la egalitate, 2-2 la Arad și 1-1 la București, în timp ce în play-out Rapid s-a impus cu 2-0 pe Arena „Francisc Neuman”. 

Programul complet al etapei 6 din Superligă:

  • Vineri, 19 august, ora 18.00:  CS Mioveni – FC Argeș
  • Vineri, 19 august, ora 21.00:  FC U Craiova 1948 – Petrolul Ploiești
  • Sâmbătă, 20 august, ora 21.30:  Rapid – UTA
  • Duminică, 21 august, ora 16.00:  Hermannstadt – CFR Cluj
  • Duminică, 21 august, ora 18.30:  Chindia Târgoviște – CS Universitatea Craiova
  • Duminică, 21 august, ora 21.30:  FC Botoșani – FCSB
  • Luni, 22 august, ora 17.00:  Universitatea Cluj – Sepsi OSK
  • Luni, 22 august, ora 19.30:  Farul Constanța – FC Voluntari