Puii te pot ciupi în ochi
19.06.2019

Daca creşteţi acasă pui de găină, aveţi grijă la comportamentul acestora în zilele călduroase. Temperaturile ridicate şi adăpostul de multe ori prea mic fac ca puii să devină agresivi. Aceştia pot începe să se ciupescă între ei, până la sânge. Mai grav este că puii mai mari au început să îi ciupescă pe cei care îi îngrijesc, fiind atraşi îndeosebi de zona ochilor. Mai mulţi arădeni din municipiu şi judeţ au ajuns în weekendul trecut la urgenţe olftalmologice, cu astfel de probleme. Puii pe care îi cresc acasă i-au ciupit în zona ochilor în momentul în care încercau să îi hrănească.

Un astfel de caz s-a întâmplat chiar în ziua de Rusalii, când o femeie din judeţ a fost atacată când le dădea puilor, hrana zilnică. Unul dintre aceştia a ciupit-o pe femeie în ochiul stâng, producându-i o rană la cornee. Totul s-a petrecut atât de rapid, încăt aceasta nu a apucat să clipească sau să se apere. Femeia a ajuns la Urgente, secţia Olftalmologie, pe strada Tudor Vladimirescu unde a fost consultată şi i s-a administrat tratament specific. În funcţie de gravitatea cazului, vindecarea ochiului rănit, poate dura o săptămâna sau mai mult. 



Cadrele medicale îndeamnă la prudenţă, iar în caz că vi se întâmplă aşa ceva, prezenţi-vă de urgenţă la Olftalmologie, pentru că rănile provocate la ochi trebuie neapărat tratate şi supravegheate de medic. Purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz, îi îndeamnă pe cei care trec prin astfel de întâmplări să meargă direct la secţia de Olftalmologie pe de strada Tudor Vladimirescu şi nu la UPU.