Bradul înalt de aproximativ 18 metri, adus din Munții Apuseni, a ajuns luni seara pe platoul din fața Palatului Administrativ. Încă din dimineața zilei de marți, angajații operatorului care asigură și iluminatul festiv din municipiu au început să împodobească Pomul de Crăciun. Aproape 2000 de metri de șiruri luminoase și 120 de globuri dinamice colorate vor îmbrăca bradul ce va rămâne în fața Primăriei până după sărbătoarea Sfântului Ioan.
Așa cum cere tradiția, în ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae începând cu ora 17:30 va avea loc mult așteptata festivitate de aprindere a luminițelor ce împodobesc Bradul de Crăciun din fața Palatului Administrativ. Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură au pregătit şi în acest an un program deosebit dedicat acestui moment special al Sărbătorilor de Iarnă.
Pentru a crea atmosfera specifică, la sărbătoarea aprinderii luminițelor în bradul de Crăciun, o companie din Franța va aduce în centrul Aradului magia iernii, prin personaje luminoase și feerice care vor întruchipa îngeri de gheață și fulgi de nea, într-un spectacol magic, plin de farmec. Christmas Parade va fi urmat de un concert extraordinar Iuliana Beregoi. La ora 18:45 este așteptat să sosească Moș Nicolae, cel care-l va asista pe primarul Călin Bibarț la aprinderea luminițelor din Pomul de Crăciun.
“Așa cum cere tradiția, în ajun de Moș Nicolae va fi un spectacol în fața bradului, vom aprinde împreună beculețele, după care pentru cei care se simt copii am pregătit cadouri. ”, a detaliat edilul Călin Bibarț.
Petrecerea va continua apoi în Parcul Mihai Eminescu unde artiștii veniți tocmai din Franța vor încânta publicul cu o spectaculoasă Paradă de Crăciun.
PROGEMUL Concertelor și Colindelor de iarnă
09.12.2019 – Ora 18:00 - Liceul Cu Program Sportiv Arad
Grădinița cu P.P. „ Grădinița Prieteniei”
10.12.2019- Ora 18:00 - Colegiul Sabin Drăgoi Arad
Grupul Folcloric Sânzienele
11.12.2019 – Ora 18:00 - Colegiul Sabin Drăgoi Arad
Liceul Teologic Penticostal Arad
12.12.2019 – Ora 18:00 - Liceul Național de informatică
Grădinița PP Palatul Fermecat Arad
Palatul Copiilor
13.12.2019 – Ora 18:00 – Cornelia Tihon & Daniel Bădoi
Pacifica & Toni Șeicărescu
Ale & Fly
14.12.2019 – Ora 18:00 - Liviu Daniel & Angela Darocz
Maria Gheorghiu
Lilly Drumeva O’Reilly
15.12.2019 – Ora 18:00 – Spectacol de colinde în Parcul Eminescu
Mădălina Păcurar
Monica Groza si Gabi Bârsăoan
Pr. Adrian Bara
16.12.2019 – Ora 18:00 – Palatul Copiilor
Grădinița cu Program Prelungit „Elefănțelul Alfa”
17.12.2019 – Ora 18:00 - Grădinița PP Curcubeul Copiilor
Grădinița PP Palatul Fermecat Arad
Palatul Copiilor
18.12.2019 – Ora 18:00 - Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad
Școala Gimnazială Caius Iacob
19.12.2019- Ora 18:00 - Grădinița PP Curcubeul Copiilor
Școala Mihai Eminescu
Gabriel Brândușe
20.12.2019 – Ora 18:00 – Daniel Făt
Maria Răducanu
Nova Band
21.12.2019 – Ora 18:00 – Acoustic Live Mix
Peregrini
Călin Pop , Ambra Pop și Mikloș Orban
22.12.2019 – Ora 18:00 – Concert de colinde în Parcul Eminescu
Mădălina Pacurar
Monica Groza si Gabi Bârsăoan
Radu Vand Şi Viorica Mănăstire
23.12.2019 – Ora 18:00 – Pr. Adrian Bara
Amalia Preda
Stela Botez