Program modificat la teatru
16.10.2020

Programul lunii octombrie al Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a fost modificat, conform hotărârilor autorităților centrale. Toate spectacolele programate inițial la Teatrul de vară al Centrului Cultural Județean Arad vor avea loc în sala teatrului. De asemenea unul dintre spectacolele suspendate, inițial, ca urmare a hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad a fost reprogramat.

În data de 20 octombrie va avea loc premiera spectacolului „Carmen Vlaga vorbește cu tine”, bazat pe textul „Întoarce-te acasă”, de Ștefan Caraman.Premiera va avea loc în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, de la ora 19.

Joi, 22 octombrie, de la aceeași oră va avea loc și reprezentația spectacolului „Ai mei erau super!”, în regia lui Cristian Ban. Duminică, pe 25 octombrie, tot de la ora 19, în sala mare, puteţi vedea spectacolul „Familia Tot”, în regia Sânzianei Stoican.

Pe 27 oct, în sala mare a teatrului este programată piesa „Apropo, ați chemat pompierii?”, cu Zoli Lovaș, în regia Lianei Didilescu, iar pe 29 „Să ne cunoaștem mai bine”, un spectacol regizat de Cristian Ban, pe un scenariu colectiv.

În ultima zi a lunii, pe 31 oct, tot în sala mare a teatrului se va juca piesa „Gunoierul”, de Mimi Brănescu.