Producătorii de medicamente: Există stocuri suficiente de ibuprofen și paracetamol în România, inclusiv variante pediatrice
11.01.2023

PRIMER – Patronatul Producatorilor Industriali de Medicamente din Romania, a avut in cursul zilei de 10 ianuarie o discutie cu reprezentantii Ministerului Sanatatii si Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale pe marginea discontinuitatilor medicamentelor care contin ibuprofen, paracetamol, antivirale (oseltamivir) si antibiotice (amoxicilina + acid clavulanic). 

Au fost prezenti aproximativ 20 de producatorii locali si internationali de medicamente care au confirmat cu cifre concrete ca exista suficiente stocuri din aceste preparate, inclusiv din variantele pediatrice. De asemenea, s-a explicat faptul ca toti fabricantii de medicamente au crescut productia acestor preparate inca de anul trecut tocmai pentru a face mai bine fata cererii. Consumul lunar de solutii pediatrice de ibuprofen in noiembrie si decembrie a fost de circa 550 mii de cutii, cel de solutii pediatrice de paracetamol de circa 300 mii de cutii iar cel de paracetamol tablete de aproximativ 1,2 milioane de cutii, in crestere cu circa 50% fata de aceeasi perioada a anului 2021. Capacitatea lunara însumata de desfacere a producatorilor locali si internationali de medicamente este de peste 600 mii de cutii de solutie pediatrica de ibuprofen, peste 500 mii de cutii solutie pediatrica de paracetamol si de peste 2 milioane cutii paracetamol tablete, o capacitate asadar suficienta pentru acoperirea nevoilor din sezon. 

S-a subliniat inca o data nevoia de comunicare corecta in ceea ce priveste existenta foarte multor marci care contin substantele amintite si recomandarea ca atunci cand o marca de medicament nu se gaseste intr-o farmacie sa se accepte cu incredere sfatul farmacistului pentru un inlocuitor. In industria farmaceutica nu exista standarde diferite, toate medicamentele, indiferent de demunirea comerciala, contin aceeasi substanta activa cu eficienta, calitate si siguranta dovedite. Un alt aspect important care a fost mentionat in intalnire a fost acela de a se comunica cu privire la evitarea achizitionarii si stocarii din panica a acestor produse, fapt care ar putea conduce la discontinuitati reale. Exista stocuri suficiente in asa fel incat nu este necesara achizitia si utilizarea decat in caz de nevoie si, desigur, doar la sfatul medicului, obligatoriu in cazul antiviralelor si antibioticelor.

 Aceste intalniri vor continua, saptamanal daca este nevoie, pentru a avea in permanenta o imagine asupra stocurilor de medicamente si a cantitatilor suplimentare care trebuie sa fie fabricate. 

Dr Dragos Damian

Director Executiv PRIMER