Prin Chișineu Criș fără permis de conducere
24.02.2021

Polițiștii orașului Chișineu-Criș au depistat ieri, în trafic, un bărbat de 31 de ani, din Salonta, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tot fără permis a mai fost depistat, de polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș, un bărbat de 48 de ani, din Pilu, care, după ce a condus un autoturism pe DN 79/A, pe raza localității Pilu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând într-un șanț. În urma evenimentului rutier au rezultat exclusiv pagube materiale.

Bărbații în cauză sunt cercetați pentru infracțiuni la regimul circulației.