Primul strat de asfalt pe drumul Curtici-Macea-Sânmartin
12.05.2021

Lucrările la drumul județean Curtici-Macea-Sânmartin sunt în plină desfășurare. Săptămânile trecute s-a lucrat la consolidarea fundației, la terasament, iar apoi s-a așternut stratul de piatră. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 1 martie, iar săptămâna următoare, dacă permit condițiile meteo, se va trece la turnarea primului strat asfalt.
Lucrările la drumul județean Curtici-Macea-Sânmartin au valoarea de 10 milioane lei, iar termenul de finalizare pentru cei 8,6 km este de 14 luni. Fondurile sunt accesate de Consiliul Județean Arad pe programul transfrontalier Interreg România-Ungaria, iar lucrările la acest drum sunt realizate de compania PORR.

Tot prin acest proiect, primăria Curtici construiește de la zero o șosea de centură. Se realizeaza astfel o rețea de drumuri care leagă punctele de trecere a frontierei Nădlac, Turnu, Vărșand printr-o infrastructură modernă, nouă și de bună calitate.

Am urmărit mai multe obiective cu acest proiect: degrevarea de trafic a drumurilor județene de pe această rută, modernizarea întregii rețele de drumuri pe acest traseu, chiar prin construirea de la zero a unor porțiuni de drum, realizarea de șosele de centură pentru orașele Curtici și Chișineu Criș, respectiv facilitarea legăturii între respectivele puncte de trecere a frontierei și zonele industriale din Chișineu Criș, Arad, Curtici și Pecica”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.