UTA a cedat cu 2-3 în faţa Politehnicii Iaşi în partida din etapa a patra a Ligii 1.
Arădenii au deschis scorul prin Ciprian Rus, care a marcat după o fază lucrată de Tomozei şi continuată de Hora. Oaspeţii au egalat prin Andrei Cristea, în urma unui assist al lui Breeveld.
În partea secundă, UTA a preluat din nou conducerea prin reuşita senzaţională a lui Ursu, care a trimis direct în vinclu de la 28 de metri, dar ieşenii au egalat din nou: Platini a primit de la Vanzo şi l-a învins pe Moldovan cu o execuţie din apropiere.
Apoi, trupa lui Daniel Pancu a preluat conducerea, când Onea a trimis imparabil de la marginea careului, iar acela avea să fie ultimul gol al partidei.
În următoarea etapă, arădenii joacă pe terenul lui Dinamo, luni, 28 septembrie, de la ora 21:00.