Primul cadru medical imunizat, din Arad, a fost Dana Olar, medic șef la Secție Pneumologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Femeia a declarat că a avut speranţe să apară un vaccin încă de la primul pacient pe care l-a tratat şi a spus că nu a avut nicio reţinere să accepte imunizarea.
„Sunt foarte fericită astăzi pentru că am așteptat această zi de zece luni, din luna martie, de când am început să tratăm pacienți diagnosticați cu COVID-19. Chiar dacă respectăm toate măsurile de prevenție – dezinfectarea și spălarea mâinilor cât mai des, purtăm măști, distanțarea socială…, din păcate constatăm că virusul continuă să se propage. Eu cred că singura măsură logică și eficientă o reprezintă vaccinarea, imunizarea.“ a declarat Dana Olar, medic-șef al Secției Pneumologie.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş, a anunțat că în judeţ au fost aduse 670 de doze de vaccin, de la centrul regional din Timişoara.
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început în judeţul Arad, luni, în cinci centre special amenajate.