Primele demersuri pentru realizarea unor investigații de tip RMN, în Arad
07.02.2020

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, a făcut primele demersuri pentru realizarea, în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, a unor investigații de tip rezonanță magnetică cardiovasculară. Este vorba despre o procedură imagistică nouă în județul nostru, fiind utilă în diagnosticul cardiomiopatiilor non-ischemice și ischemice, miocarditelor acute, evaluarea morfologică a mușchiului inimii respectiv aprecierea funcției și viabilității miocardice. 

 În acest sens, medicul cardiolog dr. Radu Lala a participat la un curs de RMN cardiac, desfășurat la Berlin și Milano, iar în perioada următoare, conducerea spitalului dorește să implementeze acest tip de investigație RMN. Demersul reprezintă un nou pas pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, care își sporește astfel competențele medicale, dar și pentru arădeni, care în cazul unor disfuncționalități cardiace pot fi tratați cu mai multă acuratețe. 

Consiliul Județean continuă să investească în infrastructura și dotările Spitalului Județean. „Peste 1,4 milioane de euro, vor fi investiți pentru modernizarea și dotarea secției de Cardiologie, pentru a crea una dintre cele mai performante și moderne secții din vestul țării. Perfecționarea metodelor de tratament vine în completarea eforturilor noastre de a oferi arădenilor servicii medicale competente, parcurgând tot ciclul: prevenție-diagnostic-tratament”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. 

Rezonanța Magnetică (RMN) cardiacă este una din cele mai inovatoare metode de diagnostic imagistic a cordului. Posibilitățile deosebite de vizualizare fac din RMN-ul cardiac un instrument valoros în evaluarea cordului.