Primăria vrea să modernizeze prin Valul Renovării zeci de blocuri și clădiri de utilitate publică
14.04.2022

Viceprimarul Lazăr Faur a prezentat în cadrul unei conferințe de presă proiectele depuse de Primăria Arad pentru Valul Renovării, o componentă a PNRR. „Sperăm să obținem în prima fază peste 23 de milioane de euro pentru renovarea energetică a unor blocuri de locuințe și clădiri școlare. Este vorba despre 26 de blocuri de locuințe, cu 877 de apartamente, în valoare de 13.7 milioane euro. Am inclus blocuri plasate în cartierele Vlaicu, Micălaca, Centru, Gară, Grădiște și Confecții. Prin acest demers, rezolvăm problema energetică, dar schimbăm și estetica orașului. De asemenea, am solicitat finanțare pentru 28 de stații rapide de încărcare pentru mașini electrice, în zona blocurilor, cu o valoare de 700.000 euro. Avem șase școli pe care vrem să le reabilităm prin Valul Renovării: Liceul de Arte ”Sabin Drăgoi”, Liceul Național de Informatică, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național ”Vasile Goldiș”, Școala Gimnazială ”Caius Iacob”, Grădinița PN 10 ”Mugurel”, în valoare de 9,02 milioane euro. În proximitatea școlilor, am solicitat finanțare pentru 10 stații rapide de încărcare pentru mașini electrice, în valoare de 250.000 euro”, a declarat Lazăr Faur.

În etapa a doua, Primăria vrea să depună tot pentru Valul Renovării cerere de finanțare pentru renovarea energetică a Liceului de Industrie Alimentară de pe strada Lucian Blaga, clădire monument istoric și pentru cele șapte clădiri ale Colegiului Tehnologic de Construcții unde viceprimarul Lazăr Faur a spus că administrația dorește finanțare și pentru un campus preuniversitar tehnologic. Totodată se intenționează depunerea unor proiecte pentru alte 60 de blocuri, situate pe arterele principale ale mun. Arad, pentru care asociațiile de proprietari au depus cereri de includere în planul de reabilitare. Este vorba despre 2419 apartamente, cu o suprafață de 190.000 de metri patrați, care așteaptă, de asemenea, finanțare europeană.