Comunicat IPJ Arad: Inspectoratul de Poliție Județean Arad a inițiat o campanie de prevenire și informare a cetățenilor, care are ca scop stoparea fenomenului antisocial de cerșetorie, pe raza municipiului Arad, fiind constatată o creștere a numărului de persoane care apelează la mila publicului, în scopul obținerii de foloase materiale și de cele mai multe ori persoanele care practică cerșetoria se află sub influența băuturilor alcoolice, încalcă normele de conviețuire socială, afectând siguranța cetățenilor și imaginea orașului.
Această campanie își dorește sensibilizarea cetățenilor cu privire la unele norme din domeniul ordinii și liniștii publice, respectiv aspectele Legii 61/91 privind apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană aptă de muncă.
Obiectivele campaniei sunt asigurarea unui climat de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale, promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană a orașului.
Activitățile polițiștilor au ca grup țintă și segmentul de populație care, prin obiceiul de a oferi bani persoanelor care practică cerșetoria, încurajează fenomenul.
Astfel, astăzi, 10 septembrie 2020, polițiștii din cadrul I.P.J. Arad, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Arad au desfășurat o activitate preventivă în zona centrală a municipiului.
Polițiștii au dialogat cu cetățenii care au dorit să împărtășească opiniile lor cu privire la fenomenul cerșetoriei, au transmis aspectele legale și conduita recomandată de normele de conviețuire socială pentru a nu încuraja oferirea de bani sau bunuri persoanelor care apelează la mila publicului.