Alexandru Ciocan a fost ales noul președinte al Federației Române de Ciclism. Acesta a fost votat pentru un mandat de 4 ani de către 47 dintre cei 74 de membri afiliaţi la FRC.
Adunarea Generală a Federației Române de Ciclism a avut loc în weekendul tocmai încheiat, iar rezultatele celorlalţi trei candidaţi au fost următoarele:
Szabolcs Sebestyen - 21 de voturi,
Traian Vasile Goga - 3 voturi,
Mariana Macovei - 3 voturi.
Astfel, Alexandru Ciocan va ocupa postul de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism rămas vacant după numirea lui Eduard Novak în funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului.
Alex Ciocan este un fost ciclist de performanţă, multiplu campion naţional cu nenumărate participări la Tururile României, Greciei, Bulgariei şi Turciei. După retragerea din activitate a fost antrenor, dar şi comentator al competiţiilor de ciclism de la Eurosport. Totodată, noul preşedinte FRC este şi membru al echipei Giant, organizator de competiții de MTB şi șosea, precum Road Grand Tour, care se defăşoară şi la Arad. Prima ediţie care a avut loc la Arad a adunat peste 250 de concurenţi din toată țara, practicanți ai ciclismului de șosea, care s-au întrecut pe drumurile din judeţul şi municipiul Arad.
Echipa câştigătoare a fost completată de vicepreşedinţii Cătălin Sprînceană şi Ovidiu Burghelea, dar şi de membrii Consiliului de Administraţie, Stefan Laibner, Ovidiu Simen şi Tudor Geangălă.