În această noapte a avut loc prima prelevare de cord de la Arad: inima unei tinere de 30 de ani, aflată în moarte cerebrală, va continua să bată pentru o altă viață!
Pe parcursul acestei nopți echipe mixte de medici din Arad, București, Cluj și Târgu Mureș au prelevat, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, organe esențiale în salvarea de vieți de la o pacientă în vârstă de 30 de ani aflată în moarte cerebrală. Familia tinerei și-a exprimat acordul pentru prelevarea de organe, dorind ca prin durerea lor să aducă alinare altor familii aflate în situații disperate.
”În această noapte, durerea unei familii a făcut posibilă salvarea mai multor vieți. Organele prelevate vor ajunge la pacienți aflați în stare critică în așteptarea unui transplant. Echipele de medici din București, Cluj și Târgu Mureș împreună cu medici arădeni au reușit prelevarea, cu succes, a cordului, ficatului, rinichilor, corneei, condilului și a tendonului. Le mulțumesc tuturor pentru implicare, medicilor din terapie intensivă, neurologilor care ne-au ajutat la stabilirea diagnosticului, asistenților medicali și în primul rând mulțumim familiei pacientei-donatoare care a dorit ca fiica lor să poată salva alte vieți”, a declarat dr. Dana Moț, coordonator Centrul de Prelevare Organe Arad.
Astfel, în vederea transplantului, la Târgu Mureș a plecat cordul, la Institutul Clinic Fundeni - ficatul și corneea, la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca rinichii, iar la Spitalul Clinic Colentina - condilul și tendonul.
Din Arad, la prelevarea de organe au participat, dr. Dana Moț – coordonatorul Centrului de Prelevare Organe Arad, dr. Adrian Crișan și dr. Cristian Nicolescu – membri ai Centrului de Prelevare Organe, medici de gardă din terapie intensivă – dr. Maria Moca și dr. Eliza Geantă, împreună cu asistenți medicali din terapie intensivă.
Dr. Lenuța Timiș, directorul medical al spitalului, care a fost în sala de prelevare pe parcursul intervenției a explicat că - ”A fost o mobilizare extraordinară și o sincronizare perfectă între echipele de medici care au prelevat organele pacientei. Intervenția a început aseară în jurul orei 22.00 și s-a finalizat în această dimineață după ora 10.00. Din păcate viața tinerei paciente nu a mai putut fi salvată însă familia acesteia a înțeles că suferința ei poate salva alte vieți, iar inima tinerei va bate de acum într-un alt piept.”