Premiera filmului “Tipografic majuscul” la Arad
24.02.2020

Pentru finalul acestei săptămâni vă propunem două filme la Cinema Arta: o proiecție marca kinema ikon și premiera la Arad a filmului “Tipografic majuscul” 

Proiectul kinema ikon: Ne Vedem Joi ne propune pentru ziua de joi, 27 februarie, ora 19:00, o întâlnire în sala mică de la “Arta” cu LAPSUS feat. Andolin Popescu, Asociația Culturală și Ecologică SEPALE, Ciclocurier. LAPSUS este un laborator artistic independent localizat în Timișoara. Este un spațiu pentru proiecte experimentale din sfera performativă, vizuală, cinematografică sau tehnologică.

Finalul lunii aduce o nouă producție a regizorului Radu Jude - vineri, 28 februarie, ora 19:00, proiecția “Tipografic majuscul”. Tipografic Majuscul pune în legătură, prin tehnica montajului, două povești și două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Povestea lui e pusă în scenă așa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naționale, exact din aceeaşi perioadă.

Proiecțiile de film de la Cinema Arta sunt organizate de Primăria Municipiului Arad, prin intermediul Centrului Municipal de Cultură.