Poşta se inchide de joi până luni
13.08.2019
Toate subunităţile Poştei Române vor fi închise, în zilele de joi, vineri şi sâmbătă. Joi este sărbătoare legală nelucrătoare (Adormirea Maicii Domnului), iar vineri şi sâmbătă au fost declarate libere prin decizia directorului general al Poştei, urmând ca recuperarea acestor două zile să se realizeze ulterior, până la data de 31 august 2019, prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru, se menţionează în comunicat.
Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale să înregistreze timpi mai mari de circulaţie, avertizează Poşta Română.