Polițiștii de la Prevenire, activități de informare
23.07.2019

În perioada 19-21 iulie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au desfășurat activități de informare a elevilor aflați  în Tabăra de Agrement și Recreere Căsoaia, unitate aflată în administrarea Centrului Cultural Județean Arad.

 

Polițiștii au desfășurat două activități  de informare a elevilor cu privire la consecințele consumului de alcool, tutun sau substanțe interzise, precum și cu privire la formele de violență cu care tinerii se pot confrunta și modalități de prevenire a victimizării.

 

Discuțiile s-au purtat cu 85 de elevi  selectați în baza rezultatelor bune pe plan școlar sau sportiv sau în cazul unor elevi, rezultatele au fost meritorii în ambele domenii.  

 

Este cunoscut faptul că în cadrul acestui tip de activitate desfășurat în parteneriat cu cadrele didactice, mesajele polițiștilor ajung mai ușor la grupurile țintă, iar personalul  poate sprijini aceste activități de informare, continuând dezbaterile inițiate de Poliție.

 

Elevii s-au arătat încântați de multitudinea de activități în care au fost implicați și de experiența  acumulată.