Polițist implicat într-un jaf de 300.000 de euro
05.03.2021

Polițiștii au reușit să-i prindă pe autorii jafului din noiembrie de la Pâncota. Atunci mai mulți indivizi au tâlhărit o bătrână de 78 de ani din Pâncota, deposedând-o de suma de 300.000 de euro pe care o avea într-un seif. 

Nu mică și deloc plăcută a fost surpriza polițiștilor care au constatat că unul dintre cei patru autori ai tâlhăriei este chiar un coleg de-al lor, pe numele său, Denis Țicală, agent la Poliția din Pâncota, intrat în sistem în 2018.

Cei patru sunt audiați în acest moment urmând ca după aceea să se ia măsuri preventive împotriva lor.