Astfel, până în 4 septembrie 2022, pe faleza Mureșului, în Parcul „Mihai Eminescu“, arădenii vor putea savura în continuare delicioase preparate culinare specifice bucătăriilor din toate colțurile lumii, asezonate cu muzică și multe alte surprize.
Veștile bune nu se opresc aici. Și cei mici se vor putea bucura de zona amenajată special pentru ei în ultima lor săptămână de vacanță.
„Și anul acesta «Picnic Festival» s-a bucurat de un mare aflux de vizitatori, motiv pentru care s-a hotărât că evenimentul să continue până la finele acestei săptămâni. Fiind organizat în Parcul «Mihai Eminescu», acesta nu impune niciun fel de restricții în ceea ce privește traficul. Comercianții au fost încântați de această propunere, mai ales că în primele zile de festival, vremea nu a fost una excelentă. Putem spune așadar că sărbătoarea orașului continuă pentru arădeni”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.