Petrecere oprită de poliţie
14.02.2021

Zeci de jandarmi şi poliţişti au descins, noaptea trecută, la două cluburi din Arad, unul situat chiar în centrul oraşului, celălalt în incinta ştrandului Neptun.

Aproximativ 200 de tineri se distrau, după ora 23, în cadrul unor petreceri private de Sfântul Valentin. Oamenii legii au evacuat zecile de petrecăreţi şi au aplicat amenzi, atât patronilor cât şi celor care au participat la petrecerea de ziua îndrăgostiţilor. De asemenea au fost întocmite dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.