Petrecere întreruptă de poliție la Ineu
17.10.2020

În seara zilei de 16 Octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Poliției orașului Ineu, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică au desfășurat o acțiune de amploare la un local de pe raza localității Ineu.

În incinta localului și pe terasă avea loc o petrecere privată (aniversare), fiind legitimate aproximativ 40 de persoane care participau la eveniment.

A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei administratorului localului, fiind întocmit și un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

În perioada următoare urmează a fi identificate toate persoanele participante, în vederea luării măsurilor legale care se impun.  

Aceste controale vor continua și în perioada următoare, atât în municipiu cât și în județ, în contextul creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus atât la nivel național cât și local.