Persoanele cu acte de identitate expirate, verificate după încetarea stării de alertă
18.02.2022

După încetarea stării de alertă, polițiștii locali cu atribuții de evidența persoanelor își vor relua activitatea de verificare la domiciliu a persoanelor cu acte de identitate expirate, respectiv a minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani și nu au procedat la solicitarea primei cărți de identitate, conform listelor transmise de Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor. 

Pe toată perioada stării de alertă, contravenienții nu au fost sancționați, datorită aplicării prevederilor legale consecutive instituirii stării de alertă, respectiv Legea 55/2020: ”valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice…se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”. 

DGPL Arad îndrumă persoanele aflate în această situație să procedeze din timp la programarea on-line la S.P.C.L.E.P. Arad, în vederea evitării aglomerației, respectiv eliberării cu întârziere a actelor solicitate la data încetării stării de alertă. Aceastã recomandare ia în calcul si numãrul oricum mai mare de solicitări ce survin, în fiecare an, odată cu venirea primăverii și sosirea în țară a persoanelor aflate temporar în străinătate (concedii, sãrbãtori).

Pe fondul identificării în teren a unui număr mare de acte de identitate expirate, ai căror titulari nu aveau cunoștință de acest aspect, politia localã reitereazã utilitatea verificãrii periodice a actului de identitate de către persoana deținătoare (partea dreaptă, jos), ținând seama de faptul că acesta are o valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 ani, 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani, respectiv valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani. 

Chiar și în situația în care există diferite aspecte ce împiedică titularul să ia măsuri pentru actualizarea actului de identitate (solicitantul nu deține toate documentele necesare), recomandăm arãdenilor sã solicite SPCLEP Arad eliberarea în termen a cărții de identitate provizorii (până la obținerea documentelor obligatorii). 

Direcția Generală Poliția Locală, prin Biroul Evidența Persoanelor, desfășoară o activitate continuă de informare și control, la asociațiile de proprietari și în zonele rezidențiale cu locuințe individuale, atât în ceea ce privește necesitatea actualizării documentelor de identitate, cât și referitor la imperativul consemnării, în documente, a prezenței persoanelor cu domiciliul în Arad sau în afara acestuia, la adrese din UAT Arad. Toate informațiile obținute în teren de polițiștii locali sunt transmise Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor Arad, în vederea actualizării bazelor de date din Sistemul Național Informatic de Evidența Persoanelor.

În acest an, toate demersurile susmentionate se realizeazã si sub imperativul desfãsurãrii în bune conditii a recensãmântului general, a cãrui completitudine si acuratețe se vor reflecta benefic în promovarea intereselor orasului si ale locuitorilor sãi.