Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au efectuat trei percheziții domiciliare, într-un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunii de contrabandă.
Ieri, 16 aprilie a.c., polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție în localitatea Zăbrani din județul Arad, la mai multe persoane cu vârste cuprinse între 35 și 53 de ani, bănuite de contrabandă.
În urma perchezițiilor au fost ridicate și indisponibilizate aproximativ 70.000 de țigarete de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător în valoare de peste 41.000 de lei, precum și sumele de 10.250 de lei și 2400 de euro.
Cercetările sunt continuate pentru contrabandă și pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și de cel al criminaliștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.