Percheziții în județ
31.08.2019

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști din cadrul Secției 8 Rurală Săvârșin, Serviciului Criminalistic, luptători S.A.S. au desfașurat două percheziții domiciliare în Ilteu și Troaș./În urma activităților, au fost depistate mai multe arme și muniție, deținute ilegal.


În această dimineață, sub coordonaea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare pe raza localităților Ilteu (comuna Petriș) și Troaș (comuna Săvârșin), la persoane bănuite de deținere de arme și muniție fără respectarea normelor legale.


La domiciliul unui bărbat de 35 de ani, din Ileu, au fost depistate elemente de muniție, respectiv alice din plumb de diferite dimensiuni, iar la domiciliul unui alt bărbat, de 47 de ani, din Troaș, au fost depistate următoarele arme, precum și muniție:


- o armă de vânătoare cu glonț calibru 8X57 mm, cu o lunetă; 

- o armă de vânătoare cu două țevi, calibru 12 mm;

- o armă de vânătoare cu glonț, calibru 7X57 mm;

- un revolver neletal, de calibru 380 mm;

- un pistol neletal marca, de calibru 8 mm;

- trei lunete, dintre care una de tip militar;

- un suport prindere pe țeavă pentru dispozitive de iluminat;

- 51 cartușe și tuburi de cartus calibru 8X57 mm;

- 60 cartușe și tuburi calibru 7X57 mm;

- 44 cartușe de calibru 12 mm;

- 2 camere de supraveghere vânat;

- 1 binoclu;

- 1 proiector cu fir si acumulator.


Bărbatul din Troaș a fost reținut pentru 24 de ore, față amândoi fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. De asemenea, se continuă documentarea activității lor infracționale.


Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE