Sancţiune pentru firma care execută lucrările de înlocuire a vechilor conducte de canalizare în cadrul proiectului de modernizare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad, derulat de Compania de Apă. Aceasta a început lucrările prevăzute în intersecţia Bulevardului Revoluţiei cu strada Crişan fără a avea avizul Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei. Intervenţia „neanunţată”, a generat mari probleme în traficul rutier arădean, motiv pentru care Poliţia Municipiului, sesizată de Direcţia Generală Poliţia Locală Arad, a sancţionat operatorul pentru blocarea traficului.
Nu a fost singura sancţiune pe ziua de azi aplicată unui operator care execută lucrări la nivelul părţii carosabile în municipiu. De această dată, Primăria prin Direcţia Generală Poliţia Locală a sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 290 de lei o echipă de intervenţie a CET Hidrocarburi, pe motiv că aceasta oprise neregulamentar pentru a remedia o avarie apărută pe strada Corneliu Coposu.
Cele două intervenţii relativ minore, dar neanunţate, au avut loc simultan, reuşind astfel să creeze mai mari probleme în trafic decât amplele proiecte care se derulează în această perioadă în centrul oraşului.
Pentru a evita astfel de situaţii primarul Călin Bibarţ a solicitat tuturor operatorilor care desfăşoară lucrări la nivelul muncipiului să fie mult mai atenţi la modul în care îşi desfăşoară activitatea, astfel încât disconfortul generat cetăţenilor să fie cât mai redus.
„Am dat dispoziţie ca începând din acest moment toate lucrările care ar putea genera grave probleme în trafic să fie programate în zilele de weekend, sau pe parcursul nopţii, atunci când valorile de trafic sunt reduse. Tot ceea ce facem, toate lucrările aflate în derulare la nivelul municipiului Arad sunt pentru arădeni, pentru sporirea confortului lor! Îmi cer scuze pentru disconfortul creat şi îi asigur pe cetăţeni că nu vom închide ochii la operatorii care nu respectă prevederile contractuale, indiferent că este vorba despre calitatea serviciilor sau respectarea termenelor de execuţie”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.