Penitenciarul, prin ochii studenţilor UVVG
04.04.2022

Lecţie practică coordonată de conf. univ. dr. Pavel Palcu, profesor la Facultatea de Ştiinţe Juridice.

Au pătruns, preţ de câteva ore, în lumea din spatele gratiilor, pentru o altfel de lecţie practică. Vorbim despre studenţii şi masteranzii Facultăţii de Ştiinţe Juridice, coordonaţi de conf. univ. dr. Pavel Palcu procuror criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și cadru didactic al facultății. Totul a fost posibil în contextul bunelor relații de colaborare dintre Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Penitenciarul Arad.

În cadrul activităţii, studenților le-au fost prezentate informații privind modul de organizare și funcționare a acestei instituții şi regimul de detenție în Penitenciar. A avut loc şi o activitate cu caracter practic, respectiv, cercetarea la fața locului cu ridicarea obiectului corp delict realizată în prezența procurorului criminalist și a echipei de Poliție Judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale IPJ Arad, evidențiindu-se modul special de cercetare a persoanelor aflate în custodia statului în regim de penitenciar. „În urma unei altercați dintre doi deținuți, cercetările au identificat urmele și obiectul corp delict (un ciocan). Mijloacele de probă au fost fixate prin proces verbal, fotografii și filmări. De asemenea, din rândul studenților s-au ales şi martorii asistenţi, care au fost prezenţi la buna desfășurare a activității de reconstituire pentru evitarea unor disfuncționalități. Aceste activități îi ajută pentru însușirea cunoștințelor procedural-penale, astfel încât studenții nu învață doar teorie, ci şi practică”, a declarat conf. univ. dr. Pavel Palcu, cadru didactic al Facultății de Ştiinţe Juridice.

„În baza parteneriatului de colaborare încheiat între Penitenciarul din Arad și Facultatea de Științe Juridice a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, seria evenimentelor comune a continuat cu o vizită a studenților din cadrul Facultății de Științe Juridice în cadrul acestei instituții. Studenții au putut lua contact direct cu mediul din penitenciar, au asistat la modul de desfășurare a unei cercetări criminalistice, în condiții speciale, și anume, a persoanelor private de libertate, consolidându-și cunoștințele teoretice cu cele practice. Mulțumesc pe această cale conducerii universității, d-nei rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, conducerii Penitenciarului din Arad, dlui comisar Elvis Dobrescu și dlui conf. univ. dr. Pavel Palcu pentru sprijinul acordat în derularea acestei activității” - a concluzionat conf. univ. dr. Daniel Berlingher, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul UVVG.